Cum si cat a fost nasterea in pandemie la un spital privat

„Am simtit prima incizie, prima taietura cu bisturiul…”

Buna lebedelor,

Am vrut sa scriu acest articol in special pentru gravide, cele care urmeaza sa nasca in aceasta perioada de pandemie. Dar bineinteles ca poate fi de interes pentru oricine a trecut printr-o nastere sau isi doreste copii, nu?

Bun, inainte sa incep vreau sa va zic ca si prima nastere am avut-o tot la un spital privat, la Metropolitan. Am povestit atunci intr-un articol despre cum a fost toata experienta de nastere la un spital privat.

Atunci am nascut acolo pentru ca doctorita mea care imi urmarea sarcina facea nasteri acolo si la Sanador si la Metropolitan gasisem o oferta mai buna, si cu camera single.

De data asta, desi am aceeasi doctorita a trebuit sa nasc la Sanador, pentru ca doar acolo facea dansa nasteri. Deci acesta a fost motivul pentru care am ales sa nasc la Sanador.

De obicei, cand nu era pandemie, la targurile de mamici gaseai oferte de nasteri la spitalele private. Aveau reduceri cam de 1000 lei fata de pretul de la casieria spitalului. Si daca luai si celule stem iti mai faceau reduceri iar vreo 1000 lei.

De data asta, in pandemie, nu au fost targuri dar am avut reducerea de 1000 lei prin doctorita mea care m-a pus in legatura cu reprezentanta spitalului Sanador. Asa face orice doctor care face nasteri la Sanador.

Totusi la celulele stem au acum o taxa de recoltare de 1000 lei, deci am platit in plus 1000 lei pentru ca am recoltat si celule stem, nu am avut reducere.

Pretul de pe contract a fost de 10150 de lei, camera dubla, adica am stat cu o alta mamica in camera. In acesti bani intra operatia, adica plata pentru doctori, anestezist, asistente, 3 nopti de cazare pentru mine si bebe, mesele din fiecare zi, toate consumabilele, etc. Nu mai platesti nimic in spital. Bine, eu am mai vrut un screening pentru bebe si am mai platit pentru acela.

Din acestia 10150 am avut acei 1000 lei reducere. Iar pentru ca locuim in Bucuresti, am mai scazut 2000 lei cu voucherele Materna. Daca doctorul vostru are contract cu casa de asigurari mai primiti reducere cu cardul de sanatate, dar doctorita mea nu are contract cu ei avand doar cabinet privat.

Noroc cu ai mei care m-au ajutat cu o mare parte din suma, ca la cate ecografii si analize am facut la privat si am fost si internata la 27 saptamani 2 nopti la Sanador…depaseam bugetul :))

Asa, acum sa va povestesc despre cum a decurs nasterea si de ce a trebuit sa fac cezariana.

Cum a decurs cezariana la privat in pandemie

In primul rand avand cezariana prima nastere si alte indicatii pentru cezariana, toata sarcina am fost pe la urgente, multe analize, ecografii, am avut cezariana programata la 38 de saptamani si 3 zile. Asta a fost intr-o zi de miercuri.

Luni am fost la o clinica Sanador ca sa recoltez testul Covid si am primit rezultatul marti dimineata. Mi s-a recoltat din nas, e o senzatie aiurea dar doar atat.

Miercuri dimineata aveam programarea de cezariana la ora 8 asa ca a trebuit sa ajung la spital la ora 6 dimineata pentru internare. Cu o seara inainte am facut dus si m-am spalat cu betadina si dimineata inainte sa plec la fel dus in care m-am spalat cu betadina. Asta la recomandarea doctoritei mele.

Am ajuns la 6 dimineata la Sanador, cu mami si al meu. Doar al meu a putut sa intre pana la casierie ca sa ma ajute cu bagajele, adica kit-ul de celule stem, geanta mea cu niste cosmetice si geanta lui bebe cu hainutele de iesire din spital. La intrare am trecut pe la triaj, unde ni s-a luat temperatura si am completat si am semnat niste fise. In tot timpul asta am purtat si eu si el masca.

La casierie am completat niste acte si al meu a platit nasterea, aveam un avans de 1500 de lei platit la incheierea contractului.

Dupa asta el a mers la masina si pe mine m-a condus o infirmiera pana la etajul 4, ea mi-a tinut toate bagajele. Am stat in camera 406, impreuna cu o alta graviduta, si ea avea tot 38 de saptamani si 3 zile si ce credeti, am aflat ca suntem si vecine, stam pe aceeasi strada.

Foarte curat, camera mare, clima in camera, televizor, paturi din acelea de apesi pe ele si se ridica si se lasa in jos. Baie in camera cu dus si tot ce ai nevoie: gel de dus, sampon, periuta, pasta de dinti, etc. Telefon cu numar la care suni pentru a vorbi cu o asistenta pentru mamici. Si ai un numar la care suni pentru a vorbi cu o asistenta de la bebelusi. In fiecare dimineata se schimba asternuturile, poti cere camasa de noapte sau orice ai nevoie, absorbante, chilotei din aia speciali, de cate ori vrei.

Asa si dupa ce am ajuns a trebuit sa ma schimb de hainele in care venisem. Mi-au dat ele un fel de camasa de noapte care se baga prin fata si se leaga la spate si papuci. M-am asezat in pat, mi-au luat tensiunea, temperatura si apoi m-au pus la monitorizarea pentru bebe. Era deja 7, am stat cu senzorii pe burtica pana la 7 si 20 si la 7 si jumatate a venit o asistenta care m-a condus la etajul 5 unde se fac nasterile.

Acolo am intrat intr-o camera de pregatire pentru operatie, acolo era si doctorita mea, doamna Sgarbura Zorela, si cand am vazut-o m-am mai linistit ca aveam o mie de emotii si ganduri.

A venit asistenta de anestezie care mi-a pus branula si dupa vreo jumatate de ora a iesit doctorul anestezist dintr-o alta operatie si a venit sa ma consulte. M-a pus sa deschid gura, sa scot limba si sa ii arat cerul gurii…parca asta. Si dupa asta mi-a verificat coloana vertebrala. La prima cezariana nu au putut sa imi puna anestezia epidurala pentru ca am scolioza dar domnul doctor a zis ca el incearca oricum, sa vedem daca reuseste.

Nasterea propriu-zisa

„Am nascut cu masca pe fata”

La cateva minute am intrat in sala de operatii, era frigulet, a trebuit sa ma dezbrac de ce aveam pe mine. M-am suit pe acel pat, masa de operatii, prin lateral si asistenta de anestezie m-a tinut cu capul si umerii pe ea. Trebuia sa stau incovoiata de spate ca sa imi puna epidurala. Prima data mi-a facut injectie cu xilina, in coloana. Apoi a lipit niste chestii pe spatele meu ca sa delimiteze cumva zona si a inceput sa imi bage cateterul acela super lung in spate. A reusit sa imi puna epidurala si nu am simtit cat de tare ma asteptam. Dupa asta mi-a facut si rahie. Din cate am inteles anestezia se numeste rahi-peri. Adica e cumva combinata epidurala cu rahia.

Au inceput sa imi amorteasca picioarele si m-au ajutat sa ma intind. Apoi m-au conectat la tot felul de aparate, mi-au pus un fel de perdea verde dintr-un material de textil plasticos cumva in fata, cam de la sani in jos.

Si eu le-am zis ca nu mi-au amortit degetele de la picioare. Doctorul anestezist totusi le-a zis sa inceapa ca sigur nu o sa simt. Ce credeti? Am simtit.

Da, am simtit prima incizie, prima taietura cu bisturiul…

Se face un fel de incizie de proba, si doctorita mea cand a vazut ca ii zic ca doare, cand am si tresarit si-a dat seama ca am dreptate. Si i-a spus anestezistului sa imi mai bage anestezic ca simt.

Mi-a mai bagat anestezic dar se vedea ca e nemultumit si mi-a zis ca s-ar putea sa vomit pentru ca imi baga mai mult. Nu am vomitat dar incepusem sa ametesc asa, sa adorm asa ca mi-a bagat ceva in branula, si mi-am revenit.

A inceput operatia, nu mai simteam durere, simteam decat ca umbla acolo. Dupa vreo 20-30 de minute de auzit clant, clant, cum facea foarfeca cand taia pe acolo straturi de piele…sau ce sunt prin burta…au inceput sa ma apese pe partea de sus a burtii. Au aspirat lichidul amniotic si l-au scos pe bebe. A inceput sa planga putin. Avea pe pielicica ca o substanta alba asa.

O asistenta mi-a zis sa ma uit in partea dreapta, acolo il stergeau pe bebe, i-au bagat furtunase pe gurita, nas, fundulet ca sa il aspire. Apoi l-au infasat si mi l-au adus mie pe piept. I-am zis ca il iubesc si l-am pupat si apoi l-au dus la neonatologie ca sa il spele, cantareasca, etc.

A mai durat vreo jumatate de ora operatia, timp in care m-au curatat acolo inauntru, am vazut in lampa de sus si mi s-a facut rau :))

M-au cusut si in timp ce ma cosea doctorita mea si cu mana a doua, o doctorita de la Sanador, mi-a zis ca sa nu ma mai gandesc sa mai fac inca un bebe pentru ca nu mai tine uterul. E deja a doua cezariana si a treia incizie pentru ca in 2014 am avut o operatie de chistectomie. Am avut un chist de 6 cm diametru pe ovarul stang, dupa ce am tinut o prostie de regim Dukan. De la proteine toate chisturile se maresc, cresc. Adica avusesem probabil un chistulet mic si dupa dieta aia mi-a crescut foarte mult.

Sa revenim la cezariana. Dupa ce au terminat de cusut, au venit doi tipi, infirmieri sau cum se numesc si m-au mutat pe un pat cu rotile si m-au dus in rezerva direct. Acolo asistentele mi-au pus ciorapii de compresie, ceva cu gheata pe burtica si am avut voie in ziua aia sa beau doar apa si ceai. Am putut sa imi dau masca jos. In rezerva asistentele sau oricine intra purtau masca dar noi, eu si cu colega de camera, nu purtam. Cand ieseam pe hol ne puneam masca.

La vreo jumatate de ora dupa ce am ajuns in rezerva l-au adus si pe bebe la mine. L-am sunat pe al meu pe Whatsapp sa i-l arat pe bebe. El era in parcare, a stat pana cand l-am sunat ca am iesit din operatie. Vizite nu am avut voie, toti l-au vazut pe bebe pe Whatsapp. Buna si tehnologia asta, mai ales in pandemie.

Despre recuperarea dupa cezariana va povestesc intr-un alt articol.

Sper sa va fie de ajutor povestea nasterii. Voi cum ati nascut?

O zi frumoasa!

Pupici,

Aly

Comentarii

comentarii

2 thoughts on “Cum si cat a fost nasterea in pandemie la un spital privat

  1. Începusem si eu sa imi scriu articolul pe această temă, căci eu am nascut chiar când începuse totul. Si intr-un spital de stat. Imi amintesc cu nostalgie de fiecare detaliu, cred ca o sa ma concentrez sa pot posta si eu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.